Treceți la conținutul principal

Căsuța din povești



 Dragilor, în ultimul timp auzim tot mai des cuvântul "activ". O viață activă, o viață sănătoasă!

 Se promovează din ce în ce mai mult sportul, mersul la sală, mersul pe jos, nu contează sub ce formă, ideea e să fii activ și sănătos. Pe lângă asta, să avem o alimentație sănătoasă, cu alimente naturale, fără alimente artificale sau nesănătoase, deoarece stilul de viață sănătos ne aduce odată cu el și mai multă energie, prelungindu-ne anii de viață și calitatea acesteia.

 Mergem aproape zilnic la sală, ne antrenăm, ne gândim apoi la următoarea vacanță pe care dorim să o planificăm, facem piața pentru o masă plină de legume și fructe proaspete, practic ne ocupăm de corpurile noastre să arătăm bine atât pe exterior, cât și pe interior, ne preocupăm de organismul nostru.

 Cum ar fi să începem să ne gândim la o viață activă completă, prin a locui și într-o casă activă?
 
 
 
 Suntem în plină dezvoltare de tehnologie, motiv pentru care trebuie să fructificăm această șansă de care avem parte și să începem să ne îngrijim și de mediul înconjurător, prin a-l proteja.  Imediat ajung să vă explic și conceptul de casă activă, dar mai întâi aș vrea să vă spun cum am ajuns la această idee.
 
 
 
 De când cu tot felul de aplicații, unde găsești o multitudine de idei, de unde să te inspiri, din poză în poză, am ajuns să mă uit la foarte multe proiecte de casă și să admir casele acele în mijlocul naturii, cu un design minimalist, dar bine gândit, cu ferestre mari și panouri solare. Fiind foarte curioasă de felul meu și fac un fel de "vânătoare" de cât mai multe poze, am început să mă interesez și să caut cum sunt construite acele case, cum de stau ele acolo, liniștite în mijlocul naturii și cât consumă o astfel de casă.

 Iar acum vin să vă explic, da, v-ați prins, despre casa activă. Am descoperit că în multe din acele poze se promovează acest concept pe care l-am îmbrățișat mai mult decât fericita. De ce? Fiindcă o casă de acest tip este o casă inteligentă și depedenta de tot ce este frumos, adică: natură. Relația dintre acest tip de casă și natură stă în felul următor: dacă ai de gând vreodată să faci acest pas, vă fi necesar să îți asiguri acele ferestre mari, de care eu, una, sunt fascinată, deoarece prin ele vor reuși să intre razele soarelui și să asigure, mai ales pe timp de iarnă, căldura necesară. Bineînțeles, veți fi ajutați de termostatele (da, mai multe) pe care va fi necesar să le montați în casă, însă acest aspect, cu siguranță va fi stabilit de către echipa voastră, așa că, nu vă gândiți că nu veți face iarna cu o casă activă, ba din contră, o veți depăși cu costuri aproape de  zero. Cum așa?  Pentru că vă veți folosi de beneficiile naturii și ca un mic secret, de fiecare om care vă va trece pragul, fiindcă fiecare om produce energie, energie care va fi transformată în căldură. Acum, nu vă gândiți să renunțați vara la musafiri, că o să muriți de cald în casă, pentru că așa cum am zis, este o casă deșteptă, ceea ce înseamnă că are și un sistem de ventilație și ferestre care vă vor permite aerisirea. Mai mult de atât, casă deșteaptă vă permite și instalarea unui sistem de monitorizare al vremii, conectat la accuweather, care va ajută în caz că vară uitați să coborâți rulourile geamurilor. Nu e așa că v-a fascinat și pe voi?

 Cum ar fi să nu vă mai vină factura de căldura 400 de lei în plus pe timp de iarnă? Cum ar fi să veniți de la serviciu în casa voastră care s-a preocupat de calitatea vieții voastre, în timp ce și voi munceați?
 
 
 
 Nu este doar un vis, ci poate fi o realitate.
 
 
 
 Mi-am imaginat întotdeauna că dacă îmi voi construi o casă, voi fi condiționată de anumite circumstanțe, unde să aleg terenul, pentru a construi. Avantajul unei case active este că o poți construi oriunde. Important este să ai un proiect de casă bine pus la punct și exact pe gustul tău, fiindcă va fi casa visurilor tale și oaza ta de relaxare, unde te vei retrage zi de zi, alături de familia ta, casa unde vei chemă prietenii și vei da cele mai frumoase petreceri, casa unde vei trăi cele mai importante clipe din viață ta, pentru tot restul vieții. 

 Aceasta casă perfectă pe care eu mi-o imaginez, se află undeva unde pot avea o curte medie, să îmi pot pune câteva legume, să îmi plantez un copăcel, câteva flori, să am spațiul meu unde să mă pot bucura în fiecare dimineață de ceva mișcare în aer liber, atunci când îmi permite vremea și are un etaj și mansardă. Visez de când sunt mică la o casă cu mansardă cu gemuleț către cer. Imaginați-vă să dormiți câteodată acolo și să priviți stelele. De nedescris. După cum vă spuneam, fiind o casă activă trebuie să avem geamuri mari, așa că voi avea un singur perete, iar restul trei vor fi compuși din ferestre mari, de sus până jos. Peretele va fi de un gri mai închis, iar la etaj voi avea tot geamuri mari, însă îmi doresc ca terasa, pe care țin neapărat să o am, să aibă ferestre glisabile. Mi se pare interesante și da o altă notă unul balcon. Îmi doresc ceva cu un design cât mai simplu, dar în același timp cu mult bun gust. Motiv pentru care am tot căutat și am găsit echipa perfectă, care să-mi proiecteze casa mult visată, că să încep să pun cărămidă cu cărămidă la realizarea acestui vis, iar ca să fiu mai exactă, echipă AIA Proiect mi s-a părut cea mai potrivită, cel puțin pentru mine.
 
 
 
 Menționez că partea cu casa mea este pur fantezie, care, totuși, îmi doresc să se îndeplinească, într-o zi cu soare, însă echipa AIA Proiect, este perfect reală.


 
   De asemenea, toate avantajele și dezvantajele le puteți găsi și voi pe internet, eu v-am prezentat doar foarte puține dintre acestea. După ce vă veți documenta mai mult, sunt tare curioasă care este și părerea voastră.
 
 Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019.

sursa foto: weheartit

Comentarii

  1. Felicitari pentru abordare! Imaginile sunt superbe! Imi vine sa ma mut chiar acum in casa imaginata de tine. Mult succes!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!