Treceți la conținutul principal

Cafea la ibrik sau din excremente?



A D O R cafeaua! 



 Nu pot să mă trezesc și să îmi încep ziua fără cafea. Am renunțat la țigări, însă parcă mi se oprește pulsul dacă mă trezesc dimineața și nu am cafea în casă. Acum, ce o să vă spun poate că o să vă pară ciudat, însă nu am niciun aparat de cafea. O fac așa cum se făcea acum mult timp, la ibric. Îmi place clasic, însă întradevăr, mi-ar plăcea și să o fac conform noilor tendințe, iar pentru asta o să am nevoie de ajutorul vostru, să îmi recomandați un espressor bun și decent la preț. :D 



 Apropo, știați că primul aparat de espresso datează din 1855? Wow! Acum înțeleg de ce iubesc cafeaua.



 Una peste alta, am avut o curiozitate în dimineața aceasta, să aflu care este cea mai scumpă cafea din lume și probabil că primul instinct va fi să îmi spuneți că este: Kopi Luwac, cea obținută din excrementele unei specii de pisici din Indonezia. În urma căutărilor mele de pare că prețul oscilează între 270 și 765 de euro. Acum că euro a ajuns la aproape 5 lei, imaginați-vă cam cât de scumpă este.



 Nu despre aceasta este vorba.



 Acum, mai nou, cea mai scumpă din lumea i-a luat locul un soi de cafea numită Black Yvory. Tipul acesta de obține din boabele de cafea înghițite, digerate și eliminate pe cale naturală de către elefanți. Nu se găsește peste tot, iar dacă vreodată aveți drum pe acolo, vă faceți o vacanță, o luna de miere sau vă mutați în... Maldive, o veți găsi numai în lanțul de Hoteluri Antara. Pregătiți-va pe lângă sejur, să aveți destui bănuți și pentru cafea, fiindcă prețul, din căutările mele bineînțeles, ajunge undeva în jur de 845 euro / kg.

Mai jos este o imagine cu Hotelul Antara:



 Aroma cafelei se pare că este una de nuci, ciocolată și măceșe, datorându-se faptului că boabele de cafea sunt digerate odată cu banane, trestie de zahăr și alte elemente din dieta vegetariană a elefanților. 



 Cam asta a fost curiozitatea mea de vineri dimineața, în timp ce beam o cafea, logic. :))



 Voi cum o beți?

P.S. Va astept si pe pagina mea care se numeste Fata Cu Cafea.



 XO

Comentarii

  1. Eu beau cafeaua neagra, la ibric. De cea mai scumpa cafea din lume nu stiam.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu auzisem de una din excrementele unei maimuțe. La ibric și dacă se poate la nisip, este cafeaua mea preferată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa ne luam nisip in casa si nu pentru pisici, ci pentru cafea! :))

      Ștergere
  3. Nu stiu daca m-ar tenta sa consum cafea din excremente sau digerata de elefanti (LOL), desi de cea de excremente intr-adevar stiam ca este cea mai scumpa (se pare ca nu). Eu imi beau cafeaua cu zahar si atat, nu suport cafeaua cu lapte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eva, se pare ca atata timp cat traim, invatam lucruri noi :)).

      Ștergere
  4. Eu nu beau cafea, dar sotului ii fac doar la ibric. Desi nu sunt bautoare, mirosul de la cafeaua facuta la ibirc este incomparabil.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am scris "un roman" aici despre cafea. Si, la final, in loc sa dau click pe "publicati" am apasat pe "deconectati-va". Asa ca... pe scurt... ador cafeaua, preparata in aproape orice fel. Pe locurile fruntase sunt cafeaua "botz" si cea la ibric. Iar de cafeaua despre care ai vorbit... aceea scumpa... brrr... nici in cele mai mari cosmaruri nu as vrea sa am parte de ea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu beau cafeaua scurta, tare si aproape fara zahar. Si eu sunt dependenta de cafea, dar pe cea din excremente sau alte minunatii nu as pune gura.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ador cafeaua. Uneori o beau cu lapte, alte ori doar indulcita. Depinde si numarul lor de peste zi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu beau cafea, decat foarte foarte rar:D

    RăspundețiȘtergere
  9. Știam despre primul tip de cafea din excrementele civetei din Indonezia. Ba chiar am văzut recent un documentar despre asta. Plus ca unde am lucrat ultima data, un sef fusese în țările calde și cumparase astfel de cafea pt prieteni și glumea ca a baut caca de pisică. Tot din documentarul acela am văzut cat de laborios este întreg procesul de realizare a acestei cafele unice. De la 'culegerea' excrementelor de civeta până la curatarea acestora și transformarea lor în una dintre cele mai scumpe tipuri de cafea din lume. Apropo, îmi plac mult mult articolele tale diferite! 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc muuult, Oana! As vrea sa vad si eu acel documentar. hug!

      Ștergere
  10. Când am văzut titlul Cafea cu excremente, nu mi-a venit să citesc articolul. Noroc că nu ai trecut repede peste subiect :)) O Lavazza nu dă niciodată greș :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi place mirosul cafelei, ba chiar am inceput sa iubesc sa i-o prepar sotului, dar nu o beau, nu imi place gustul.

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu sunt o mare iubitoare de cafea, am auzit de toate aceste cafele...insa pentru mine conteaza foarte mult gustul..poate sa fie foarte scumpa dar daca nu imi face placere sa o beau nu o sa o fac!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!