Treceți la conținutul principal

Am fost la Ciorbărie și la Pancakes & more.



Așa cum menționam în acest articol, ne-am apucat de experimentat în București și poate și-n alte orașe, însă, în principiu, vrem să descoperim magia din București.
 
 
 
 Magia asta din București a fost ajutată din scroll în scroll pe Instagram, unde am descoperit două localuri, aparent interesante. Primul a fost Ciorbăria de pe Titulescu, iar cel de-al doilea Pancakes&more.
 
 
 
 O să vă zic din punctul meu și din punctul de vedere al Robertei, cum a decurs aventura asta, într-o zi însorită de duminică. 
 
 
 
 Eu fiind semi-răcită, aveam o poftă gravă de o ciorbă că la mama acasă, mama fiind plecată de acasă și mie prea lene de la răceală să-mi pun să-mi fac singurică de o ciorbă, am zis s-o încerc pe aceasta de pe Titulescu. Se ajunge destul de ușor la ea, este chiar la stradă și dacă treci cu tramvaiul, o vezi imediat. 
 
 Când intrii, o să dai peste un spațiu micuț, adică dacă se trezesc ceva mai mulți oameni să vină să mănânce o ciorbă, nu prea ai pe unde sta, muzica din câte-mi amintesc era, însă strict din punctul meu de vedere, se putea ceva mai ok, să nu se audă când bagi lingură în castron :))). Doar zic, nu dau cu parul. Cât despre mâncare, eu mi-am luat o ciorbă de perișoare (12 lei), care sincer, era doar o apă cu gust și 2-3 perișoare, nu prea bine făcute, carnea era puțin crudă. În schimb, Roberta a nimerit un gulaș (16 lei) numai bun și sățios care a meritat toți banii. Dacă vrei pâine sau smântână, să pregătești câțiva leuți în plus, pe lângă ciorba deja plătită. 

 Apropo, chestia tare în ciorbarie e că scaunele înalte au scărițe pe care să-ți pui picioarele!
 
 



 
 Acum, bineînțeles că merge și un desert la Pancakes&more.  
 
 
 
 Aici ajungi, nu foarte greu, dar este printre străduțe, nu chiar așa la stradă, precum ciorbărie, dar eu zic să ajungi!  Se află undeva între Floreasca și Dorobanți, o zonă chiar liniștită.
 
Am vrut să mă pacalesc puțin și mi-am comandat clătite vegane cu sirop de arțar, fiindcă nu încercasem niciodată siropul de arțar. Pot să spun doar WOW. Orgasm Culinar. Roberta țin minte că și-a luat ceva cu fructe de pădure, în orice caz, alea au fost la fel de geniale. Personalul amabil, chiar foarte amabil și te face să vrei să revii. Nu au doar clătite, au și salate în meniu, dar cum probabil vreți să știți care-s prețurile, pentru pancakes undeva în jur de 20+ lei. Merită!
 
 
 
 Acestea fiind zise, voi ați încercat vreuna din locații până acum? Dacă nu, aveți de gând?
 
 
 
 Hugs!

Comentarii

  1. Ce misto suna clatitele alea. Multumim de recomandari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Clătite 😍 Yummy! Confirm ca sunt geniale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Și eu am fost la Ciorbărie. Aveam o poftă nebună de ciorbă de legume. Din păcate, m-a dezamăgit total. Nu am putut să o mănânc. Era foarte uleioasă :( Încă nu am încercat Pancakes despre care vorbești, însă sună foarte bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este ok sa le spunem ce ar putea imbunatati. In acest fel vom avea mancarea pe care o asteptam. Iti recomand cu mare drag sa ajungi la clatitarie. <3

      Hugs!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!