Era o dimineața frumoasă de sâmbătă, soarele era sus pe cer și eu trebuia să las mașina puțin în fața blocului pentru că urma să plec iar și mă grăbeam. Toate bune și frumoase, ținând cont de contextul pe care vi l-am dat, într-o dimineață de sâmbătă găsesc ușor loc de parcare, așa că am parcat mașina frumos în fața blocului. Am acest obicei, să las numărul de telefon în bord, pentru orice eventualitate, deși aici nu aș fi avut de ce să îmi fac griji, însă am zis totuși să îl las. L-am lăsat. Și de aici începe povestea care pe mine m-a amuzat și nu prea. M-am întors acasă și după zece minute am primit ceva pe Whatsapp. Țin să precizez că fiind așa devreme și o zi de weekend, nu era nimeni pe stradă, nu a trecut nicio persoană pe lângă mine sau mașină. Mă trezesc cu un mesaj, mai exact o poză de la un număr pe care nu îl aveam în agendă. Poza era cu o cană de cafea. Mă uit și la poza de profil, era a unui bărbat, părea poză făcută în Londra, însă nu l-am recunoscut. Îi spun frumos că î

 Tocmai am văzut o postare pe un grup de pe facebook, care sinceră să fiu, mie mi-a plăcut și chiar am zâmbit într-un mod frumos, la modul: "Ia uite, bă, oamenii se iubesc și se simt bine, atât.". Ca să vă dau puțin context, era o poză, pe care nu o s-o adaug în acest articol, pentru că nu cred că ar fi ok să o "fur" de acolo și mai ales să postez doi oameni pe care nu îi cunosc, fiindcă nu asta e important. În această imagine era un cuplu, undeva afară, cel mai probabil într-un parc și erau așezați pe o băncuță din piatră, iar în fața lor, pe masa din piatră aveau "de-ale gurii", nu mi-am dat seama exact ce anume, cert este că mâncau și se uitau la un film, pe laptop cu o sticlă de suc lângă ei. Nimic mai frumos, mai ales că din ce mi-am dat seama era vară afară, lângă ei era și un lac, părea a fi o seară super simpatică pentru cei doi. Cel care a postat poza chiar a încercat să evidențieze faptul că a vrut să surprindă cât de ușor este să fii fericit. Și

  Vă povesteam în acest articol că m-am tot chinuit cu fel și fel de diete și tot nu slăbeam, până când, venind într-o zi de la sală, eram total demoralizată și nu mai știam ce să fac. Norocul meu a fost că în acel moment a venit și fratele pe la mine și i-am zis că vreau să fac într-un fel, să mai dau și eu jos câteva kg. Nu că eram grasă, dar simțeam nevoia să nu mă mai simt așa pufi, până și degetele erau umflate. Și-atunci a rezolvat problema destul de rapid: mănânci 1500 de calorii pe zi. Inițial am spus că e greu, dar ușor ușor, a început să devină un obicei. Imediat a doua zi am început această "dieta Negru Beznă" (dacă vreți să știți de unde Negru Beznă, citiți acest articol și veți afla ) și părea destul de ușor de ținut. Partea proastă era că nu aveam cântar de bucătărie și cântăream din ochi. Am dat comandă de un cântar de bucătărie, am folosit și aplicația My FitnessPal, iar cantitățile de mâncare s-au redus enorm. Este o mare diferență între cântăritul "la

Cei mai mulți dintre noi ne pierdem în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 9:00 până la 18:00, între rapoarte, cifre, ședințe și e-mail-uri gata să fie rezolvate. La final de program parcă tot ce ne dorim este să ne întindem pe canapea, cu Netflix-ul pornit. Cei mai fericiți se ocupă de propria afacere și, cel mai probabil, lucrează de dimineața până seara, dar la final sunt împliniți că au făcut-o pentru ei și a ieșit ceva din mâinile și mintea lor. Așa că, dacă ai o pasiune, nu aștepta să te tragă cineva de mână și să iți ofere toate condițiile să iți duci visul la capăt. Începe de undeva și încearcă să nu abandonezi după primul eșec sau după primul lucru care nu a ieșit perfect. Întotdeauna avem lucruri noi de învățat și suntem norocoși că ne trezim a doua zi și putem lucra la asta. Așa și noi, după ce terminăm cu toate ședințele și tot ce mai avem de făcut, mai turnăm o lumânare, mai printăm un tricou sau mai facem niște stickere. Care noi? Păi, v-am tot zăpăcit pe Facebook

  Mai ții minte verile în care plecai cu casetofonul pe umăr și te duceai să joci baschet? Sau zilele în care va întâlneați în spatele blocului și făceați schimb de casete și mai stăteați la o vorbă? Sau zilele în care îți luai piese noi de pe DC++ ? Ei bine, acele zile nu le putem aduce înapoi, însă este bine că au fost, avem amintiri frumoase, cum multe lucruri nu le putem aduce înapoi, dar rămânem experiența și ce am învățat. Și așa cum toate evoluează în viață și timpul trece, cumva trebuie să ținem pasul cu "moda" și să ne adaptăm la ce se întâmplă în jurul nostru. Dovadă vie că s-au adaptat și sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea hip-hop-ului sunt cei din echipa HipHopKulture . Dacă ascultați hip-hop, sigur ați mai auzit numele acesta,  și o să vă spun că acum aveți ocazia să îi întâmpinați, din nou, cu brațele deschise.  Conceptul nu este să readucă la viață tot ce a înseamnat pe vremuri HipHopKulture , ci să să ia totul de la zero, așa cum spun și ei pe pagi

  Si exact asta am facut eu. Mi-a venit un gand nebun la inceputul saptamanii ca poate ar fi bine sa ma tund, desi nu eram hotarata. In general imi este greu sa iau decizii, asa ca, am zis sa pun mana pe telefon pentru a ma programa, altfel o sa ma razgandesc, apoi voi reveni la ideea de ma tunde si voi intra intr-o bucla din care nu mai am scapare. (exagerare!) M-am programat, a venit si ziua de miercuri, ora 12:00, si m-am prezentat la salon. Ce e drept, am ajuns mai devreme cu 15 minute si primirea nu a fost tocmai una "calduroasa". -Tu esti la tuns?? Aceasta intrebare mi-a fost adresata de catre fata care urma sa tina in mana o foarfeca si avea sa se ocupe de podoaba mea capilara. Raspund ca da, imi arata pe ce scaun  sa ma asez si pana sa va spun ce se intampla, vreau sa precizez ca inainte sa ies din casa, a inceput sa ploua. Nu m-am gandit foarte mult cu ce sa ma imbrac, asa ca am tras pe mine o pereche de blugi si un hanorac. Fara tricou sau alte haine pe sub hanorac.

 Lucrez de la 16 ani, am terminat liceul ca orice om normal la 18 ani si inca sunt in campul muncii, actual 31 de ani. Au trecut ceva ani de cand am tot jonglat cu interviurile, oameni care faceau parte din toate categoriile si experiente de la a freca podeaua cafenelei in care lucram pana la a sta de vorba cu persoanele publice (eu fiind in spatele tejghelei de la care se vand bilete pentru film si popcorn) sau a sta cu laptopul in brate, facandu-mi treaba de corporatista. Toate astea fara facultate. Toate astea fara a avea nota zece la purtare. Toate astea luandu-mi un an pauza, asa l-am numit eu, dupa terminarea liceului, in speranta ca voi gasi o facultate care sa imi placa. Toate astea invatand cat sa nu creez probleme si sa trec clasa. Acum probabil o sa spuneti ca de aceea am spalat podele. Gresit. Le spalam pentru ca inca eram in liceu si mi-am dorit foarte tare sa am banii mei de buzunar si sa lucrez la Starbucks. De prin clasa a 10a ador sa beau cafea si cand am auzit ca exis